Antisemitism în Irlanda

Viața evreiască din Irlanda include mici congregații timpurii și sosiri ulterioare care scăpau de persecuția din Europa de Est. Familiile au construit comunități pe o insulă aflată atunci sub stăpânire britanică.

Explorați Irlanda

Publicat de WTJPublicație actualizată

Apartenență, excludere și dreptul la un cămin

Viața evreiască din Irlanda include mici congregații timpurii și sosiri ulterioare care scăpau de persecuția din Europa de Est. Familiile au construit comunități pe o insulă aflată atunci sub stăpânire britanică. Boicotul de la Limerick din 1904 a dezvăluit puterea desemnării unor țapi ispășitori pe motive religioase, în timp ce alții s-au opus public. După împărțire, cetățenii evrei au participat la noul stat irlandez, totuși oamenii care fugeau din Europa nazistă s-au confruntat cu restricții de intrare. Această călătorie urmează acea tensiune dintre apartenență și excludere. Capitolul său contemporan se referă la Republica Irlanda; Irlanda de Nord are o jurisdicție și o istorie separată în Regatul Unit.

Din anii 1660 până în 1900

Comunitățile prind rădăcini · Întemeierea unui cămin evreiesc în Irlanda

Congregațiile mici cresc prin migrație, rețele familiale și instituții de zi cu zi.

O cameră de rugăciune din Dublin

În anii 1660, familia Pereira a înființat o sală de rugăciune evreiască în Crane Lane din Dublin. Mai târziu, congregațiile s-au mutat între diferite clădiri, pe măsură ce numărul lor s-a schimbat. Aceasta era o comunitate mică, cu conexiuni dincolo de Irlanda, creând locuri de cult și sprijin reciproc în cadrul unei societăți modelate de instituțiile creștine și de dominația britanică.

Noi sosiți din Europa de Est

De la sfârșitul secolului al XIX-lea, evreii care scăpau de persecuția din Imperiul Rus au sosit în număr mai mare, mulți din Lituania de astăzi. Familiile s-au stabilit în jurul South Circular Road din Dublin și în alte orașe irlandeze. Migrația a implicat adesea mai multe mutari prin Marea Britanie și Irlanda înainte ca oamenii să-și găsească o casă durabilă.

Mai mult decât un loc pe o hartă

Sinagogile, magazinele cușer și rețelele de familie au făcut posibilă viața de zi cu zi evreiască în jurul străzii Clanbrassil, cunoscută mai târziu sub numele de Micul Ierusalim. Comunitățile s-au dezvoltat și în Cork, Limerick, Belfast și în alte părți. Erau comunități locale legate între ele, cu istorii diferite. Istoria ulterioară a Belfastului aparține Irlandei de Nord, mai degrabă decât statului independent irlandez.

1904 până în 1906

Boicotul de la Limerick · O acuzație amenință mijloacele de trai ale vecinilor

Instigarea unui preot duce la un boicot anti-evreiesc și la atacuri, în timp ce alte voci irlandeze condamnă campania.

Autoritatea oferă prejudecăților o platformă

În ianuarie 1904, preotul redemptorist John Creagh a predicat împotriva micii comunități evreiești din Limerick. I-a prezentat în mod fals pe comercianții evrei drept exploatatori. Autoritatea religioasă a contribuit la transformarea suspiciunii într-o campanie publică împotriva vecinilor identificați ca evrei, aruncând vina pentru nemulțumirile economice asupra unei întregi minorități.

Un boicot are consecințe materiale

Boicotul a durat aproximativ doi ani și a fost însoțit de agresiuni și intimidare. Clienții au fost presați să evite afacerile evreiești, iar multe familii au plecat, deoarece mijloacele de existență le-au eșuat. Episodul a implicat excluziunea economică și violența fizică. A-l descrie doar ca pe un argument despre comerț ar ascunde aceste daune.

Campania întâmpină opoziție

Michael Davitt a condamnat public acuzațiile lui Creagh. Unele familii care au fugit la Cork și-au găsit o primire acolo; familia viitorului lord primar al Cork, Gerald Goldberg, era printre ei. Aceste răspunsuri arată că boicotul nu a exprimat o poziție unanimă a Irlandei. Oamenii puteau rezista campaniei și îi puteau ajuta pe cei pe care i-a strămutat.

1922 până în 1937

Cetățenie și viață publică · Drepturi pe hârtie, participare la viața publică

Noul stat protejează libertatea religioasă, iar cetățenii evrei iau parte la viața sa politică.

Libertatea religioasă în noul stat

Articolul 8 al Constituției Statului Liber Irlandez din 1922 garanta cetățenilor libertatea de conștiință și de exercitare a religiei, cu respectarea ordinii publice și a moralei. Interzicea și dezavantajele juridice sau tratamentul preferențial pe motive religioase. Aceste garanții ofereau criterii pentru evaluarea acțiunilor autorităților; o promisiune constituțională nu putea rezolva singură fiecare experiență de excludere.

Robert Briscoe intră în Dáil

Robert Briscoe, născut la Dublin din părinți evrei, a participat la lupta pentru independența Irlandei și a fost ales în Dáil pentru Fianna Fáil în 1927. Angajamentele sale politice au inclus republicanismul irlandez și sionismul. Alegerile unui cetățean demonstrează identități care se suprapun, fără a-l face purtătorul de cuvânt al fiecărei persoane evreiești din Irlanda.

Recunoaștere într-o societate cu inegalități religioase

Constituția din 1937 a recunoscut în mod explicit congregațiile evreiești alături de mai multe confesiuni creștine, recunoscând totodată și poziția specială a Bisericii Catolice. Recunoașterea evreiască și o puternică identitate națională catolică existau în același document. Acest lucru ajută la explicarea de ce apartenența la societate trebuie să fie examinată împreună cu tratamentul persoanelor care doresc să intre la frontieră.

1933 până în 1945

Holocaustul · Neutralitatea nu putea proteja rudele din străinătate

Irlanda nu s-a aflat sub ocupație nazistă. Restricțiile privind primirea refugiaților și uciderea unor persoane cu legături irlandeze conectează istoria sa cu Holocaustul din Europa continentală.

În lagărele de concentrare, oamenii erau închiși în condiții brutale, adesea fiind supuși muncii forțate. Lagărele de exterminare au fost construite pentru uciderea sistematică în masă. Auschwitz-Birkenau îndeplinea ambele funcții.

Susținătorii refugiaților contestă restricțiile de intrare

Din 1933, liderii comunității evreiești, inclusiv Isaac Herzog și Robert Briscoe, au făcut apel pentru ca oamenii care fug de persecuția nazistă să fie admiși. Multe cereri au eșuat, deși unii refugiați au ajuns în Irlanda și au înființat afaceri. Muzeul Evreiesc Irlandez înregistrează atât restricțiile, cât și eforturile de a le depăși. Neutralitatea în timpul războiului nu a garantat refugiu pentru cei care aveau nevoie de permisiunea de a intra.

Familia lui Ettie Steinberg este prinsă în Franța

Ettie Steinberg a crescut la Dublin și s-a căsătorit acolo cu Wojteck Gluck în 1937. S-au mutat în Europa continentală, unde s-a născut fiul lor Leon. După mai multe mutări pentru a scăpa de pericol, familia a fost arestată în Franța în 1942 și deținută în lagărul de tranzit Drancy. Legăturile familiale cu Irlanda nu i-au protejat de persecuția nazistă din străinătate.

Vizele sosesc după arestarea familiei

Rudele din Dublin au obținut vize care ar fi permis familiei Gluck să ajungă în Irlanda de Nord, sub jurisdicția Regatului Unit. Vizele au sosit la Toulouse după ce familia fusese deja prinsă. Ettie, Wojteck și Leon au fost deportați din Drancy la 2 septembrie 1942 și uciși la Auschwitz două zile mai târziu. O cale planificată spre siguranță se putea închide înainte de sosirea documentelor.

După 1945

Reconstrucție și amintire · Noile vieți devin parte din istoria Irlandei

Supraviețuitorii, reprezentanții aleși și voluntarii comunității modelează vieți dincolo de istoria persecuției.

Zoltan și Edith își reconstruiesc viața

Zoltan și Edith Zinn au supraviețuit lagărelor de concentrare Ravensbrück și Bergen-Belsen. După o perioadă de refacere în Suedia, au venit în Irlanda în 1946 cu medicul Bob Collis, care i-a crescut în familia sa. Zoltan a lucrat ulterior ca bucătar, s-a căsătorit și a avut copii. Viața sa de mai târziu face parte din povestea lui, alături de pierderile și boala pe care le-a îndurat.

Dublinul alege un primar evreu

Briscoe a devenit primul primar evreu al Dublinului în 1956 și a ocupat din nou funcția în 1961. Cariera sa publică a îmbinat identitatea evreiască și decenii de politică electorală irlandeză. Reușita demonstrează participare civică, lăsând totodată loc examinării prejudecăților și a eșecului anterior de a oferi suficient refugiu evreilor persecutați.

O sinagogă devine un loc al memoriei

Sinagoga Walworth Road și-a încetat activitatea la începutul anilor 1970, pe măsură ce familiile s-au mutat și comunitatea s-a schimbat. Voluntarii au redeschis clădirea ca Muzeul Evreiesc Irlandez în 1985. Colecțiile sale păstrează viețile de zi cu zi pe insulă, inclusiv Belfast și Dublin. O colecție din întreaga Irlanda nu trebuie confundată cu o jurisdicție statală actuală.

2023 până în 2026

7 octombrie și astăzi · 7 octombrie și astăzi

Viața evreiască continuă în Republica Irlanda, în timp ce familiile raportează ostilitate bazată pe identitate. Raportarea, educația și angajamentele publice oferă modalități diferite de a le confrunta.

Când o întâlnire obișnuită devine ostilă

Consiliul reprezentativ al evreilor a primit 143 de sesizări despre incidente între 17 iulie 2025 și 9 ianuarie 2026. Unele descriau evenimente din ani anteriori. Relatările includeau ostilitate apărută după ce identitatea evreiască sau israeliană a unei persoane devenea cunoscută.

Documentarea face vizibile experiențele raportate. Relatările voluntare nu pot măsura frecvența națională, atribui motive tuturor membrilor unei mișcări politice sau stabili o tendință de-a lungul anilor. Accentul ori religia unei persoane nu o fac responsabilă pentru acțiunile unui guvern străin.

Ce ne poate spune un sondaj despre amintire

Un sondaj al Claims Conference, realizat în octombrie și noiembrie 2025 în rândul a 1.000 de adulți din Irlanda, a constatat că jumătate nu știau că șase milioane de evrei au fost uciși în Holocaust. Dintre persoanele între 18 și 29 de ani, jumătate au declarat că întâlniseră online negarea sau denaturarea Holocaustului.

Sondajul a mai constatat că 88% au susținut predarea Holocaustului în școli. Cunoașterea, expunerea și sprijinul pentru educație sunt constatări diferite. Numai o lipsă de cunoștințe nu poate stabili afilierea politică a unei persoane sau explica motivul din spatele unui anumit act de abuz.

Transformarea angajamentelor în protecție de zi cu zi

În ianuarie 2025, Irlanda a aprobat definiția de lucru IHRA a antisemitismului și orientările internaționale pentru combaterea acestuia. În ianuarie 2026, guvernul a anunțat finanțare pentru a pune la dispoziție școlilor secundare tururi virtuale ghidate ale muzeului Auschwitz.

Aceste angajamente pot sprijini profesorii și instituțiile. Valoarea lor practică depinde de ceea ce se întâmplă în continuare: participare, predare atentă și răspunsuri eficiente atunci când cineva raportează ostilitate. Un anunț guvernamental înregistrează o intenție; învăţarea şi protecţia trebuie evaluate prin rezultatele lor.