Antisemitism în Maroc

Evreii au trăit în Maroc cu mult înainte de dominația colonială franceză. Sub dinastiile musulmane, sistemul dhimmi a oferit protecție religioasă în timp ce plasa evreii sub musulmani în statut legal și impunea taxa jizya.

Explorați Maroc

Publicat de WTJPublicație actualizată

Acasă sub protecție inegală

Evreii au trăit în Maroc cu mult înainte de dominația colonială franceză. Sub dinastiile musulmane, sistemul dhimmi a oferit protecție religioasă în timp ce plasa evreii sub musulmani în statut legal și impunea taxa jizya. Acest aranjament a variat: unii conducători au protejat comunitățile, în timp ce persecuția almohadă a forțat convertirea sau fuga. Ulterior, mellahurile au făcut vizibilă separarea pe străzile orașului. Influența colonială a adăugat noi diviziuni, iar Vichy a importat excluderea rasială. Conflictul regional postbelic, incertitudinea și restricțiile migrației au remodelat apoi întrebarea dacă o familie ar putea rămâne sau pleca.

Secolele XII-XIX

Protecție și inegalitate · Un vecin poate fi protejat și totuși să fie subordonat

Ierarhia religioasă, conducătorii coercitivi și cartierele segregate au modelat excluderea timpurie anti-evreiască în Maroc.

Termenii de protecție

Comunitățile evreiești se puteau închina și menține instituțiile comunitare în cadrul dhimmi. În schimb, ele plăteau un impozit special și ocupau un statut juridic subordonat. Acest lucru a ajutat la menținerea unei lungi rezidențe evreiești, dar a făcut ca egalitatea să nu fie disponibilă. Protecția și discriminarea făceau parte din același aranjament; aplicarea varia în funcție de conducător și de loc.

Când protecția lasă loc constrângerii

Sub almohazi, în secolul al XII-lea, evreii s-au confruntat cu presiuni de a se converti sau de a fugi. Maimonide a scris despre convertirea forțată în timp ce locuia în Fez, înainte de a pleca din nou în 1165. Răspunsul său a abordat o dilemă reală de supraviețuire. Persecuția a apărut din dorința unui conducător de conformare religioasă, mai degrabă decât dintr-un conflict inevitabil între vecini.

Limita mellahului

Fez și, mai târziu, Marrakech au înființat cartiere evreiești separate, cunoscute ca mellahuri. În Marrakech, evreii au fost mutați într-un cartier împrejmuit cu ziduri în secolul al XVI-lea. Aceste cartiere puteau susține viața comunitară și oferi o anumită siguranță, impunând totodată separarea. Poarta exprima poziția inegală atribuită evreilor în oraș.

Sfârșitul secolului al XIX-lea–1939

Diviziunile coloniale · Noile oportunități creează noi linii între vecini

Școlile, protecția străină și dominația colonială au schimbat o ierarhie religioasă mai veche.

O educație cu un orizont mai larg

Școlile Alliance israélite universelle îi conectau pe evreii marocani la educația în franceză și la oportunități în străinătate. Activitatea lor răspundea parțial nesiguranței unui statut subordonat. Școlarizarea putea lărgi viitorul unui copil, schimbând totodată limba, aspirațiile și legăturile sale în comunitatea locală.

Un protectorat nu este emancipare

Stăpânirea protectoratului francez a început în 1912, dar evreii marocani nu au primit cetățenia franceză colectivă acordată majorității evreilor algerieni în 1870. Majoritatea au rămas supuși ai sultanului. Autoritatea colonială a stratificat noi instituții peste distincții de statut mai vechi, mai degrabă decât să ofere un sistem uniform de drepturi egale.

Cartierul traversează o nouă graniță

Influența și protecția europeană le-au oferit unor evrei căi către statut și oportunități diferite. Alții au rămas săraci sau au trăit dincolo de principalele centre coloniale. Aceste diferențe contează deoarece relatările antisemite aplatizează comunitățile într-un singur grup privilegiat. Schimbarea inegală ar putea intensifica resentimentele fără a face acest stereotip adevărat.

1940–1942

Excluderea rasială sub Vichy · O regulă rasială importată ajunge în clasă

Autoritățile franceze au transformat ideologia antievreiască în restricții profesionale, educaționale și rezidențiale.

Vichy schimbă categoria juridică

După înfrângerea Franței în 1940, statutele antievreiești de la Vichy au ajuns în Maroc prin instituțiile protectoratului. Statutul din 1941 aplica mai strict o definiție rasială. Identitatea evreiască putea acum să determine accesul la profesii și educație, indiferent de comportamentul persoanei sau de locul ei deja stabilit în viața marocană.

Forțat înapoi în mellah

Măsurile Vichy au impus ca unii evrei care locuiau în cartierele europene să se întoarcă la mellahs. Aplicarea a variat, Fezul fiind afectat în special. Supraaglomerarea a înrăutățit condițiile de viață și boala. O regulă aparent administrativă de rezidență a impus un prejudiciu direct asupra familiilor prin restrângerea locurilor în care acestea puteau locui în siguranță.

Rolul sultanului este complicat

Generalul rezident Charles Noguès a supravegheat legile rasiale, care au avut aprobarea sultanului Mohammed V. De asemenea, sultanul a sprijinit liderii evrei și a intervenit în unele chestiuni; implementarea a fost întârziată sau limitată pe alocuri. Nici o legendă de salvare necomplicată, nici o pretenție de persecuție uniformă nu explică aceste acțiuni. Restricțiile au fost totuși reale.

1948–1964

Violență și plecare · A rămâne și a pleca ambele devin incerte

Violența, decolonizarea, atașamentul față de Israel și restricțiile privind circulația au modelat diferite decizii familiale.

Oujda și Jerada, 1948

În iunie 1948, atacurile asupra evreilor din Oujda și Jerada din apropiere au adus crime și frică. Acestea au avut loc pe fondul tensiunilor regionale din jurul înființării Israelului. Vizarea evreilor locali ca proxy colectiv pentru un conflict în altă parte i-a făcut pe vecinii marocani să răspundă pentru evenimentele pe care nu le-au controlat individual.

Independența nu hotărăște viitorul

Independența Marocului din 1956 a deschis un nou capitol politic. Familiile evreiești s-au confruntat cu speranțe și temeri diferite cu privire la cetățenie, muncă și siguranța comunitară. Emigrarea și comunicarea cu Israelul au fost restricționate în unele părți ale următorilor ani. Pentru unii, incertitudinea se referea atât la dreptul de a pleca cât și la perspectiva de a rămâne.

De ce au plecat atâtea familii

Plecările au reflectat un amestec de insecuritate, speranțe economice, angajament sionist, rețele familiale și reguli în schimbare. Emigrarea pe scară largă a remodelat viața evreiască marocană, în timp ce o comunitate a rămas. Nu a existat un singur motiv împărtășit de fiecare familie. Viața lor ulterioară în Israel, Franța și în alte părți a continuat o istorie marocană, mai degrabă decât să o ștergă.

2023 – prezent

7 octombrie și astăzi · 7 octombrie și astăzi

Datoria islamistă și anti-imperialismul de stânga radicală s-au alăturat în sprijinul narațiunii de rezistență din 7 octombrie, în timp ce protecția oficială a evreilor a continuat.

Diferite mișcări se alătură aceluiași marș

În octombrie 2023, mișcarea islamistă Al Adl wal Ihsane a chemat oamenii la un miting și a susținut Potopul Al-Aqsa, numele folosit pentru operațiunea Hamas din 7 octombrie. Ziarul de stânga Annahj a descris aceeași mobilizare mai largă.

Acțiunea comună a reunit diferite tradiții politice în jurul Palestinei. De asemenea, a făcut ca răspunsul la 7 octombrie să fie vizibil în interiorul Marocului. Ceea ce stabilesc sursele mișcării este acea cooperare și sprijin; ele nu stabilesc că fiecare participant a vrut să facă rău evreilor marocani.

O cauză comună întâlnește o idee concurentă de apartenență

Evreii marocani trăiseră sub o protecție inegală, iar Vichy a impus ulterior excluderea rasială sub protectorat. Recunoașterea de astăzi a moștenirii evreiești oferă o poveste națională diferită, una care include evrei mai degrabă decât să-i trateze ca străini. Reprezentanții evreilor au raportat îngrijorare după 7 octombrie, alături de participarea continuă la sinagogă în siguranță.

În același timp, apelul islamist al Al Adl wal Ihsane și ziarul stângii radicale al Annahj susțineau aceeași mobilizare din Rabat și lăudau operațiunea Potopul Al-Aqsa. Datoria islamică și opoziția față de puterea americană și israeliană ofereau motive diferite pentru aceeași cauză: o convergență documentată între stânga și islamiști. Aceasta legitima politic operațiunea, dar documentele mișcărilor nu stabilesc un val de atacuri antievreiești interne. Amestecul local include atât acea mobilizare, cât și instituții capabile să împiedice transferul ei asupra evreilor marocani.

Istoria nu dictează sfârșitul

Evreii marocani trăiseră sub o protecție inegală înainte de dominația colonială. Ulterior, Vichy a impus excluderi rasiale sub protectoratul francez. Autoritățile politice au modelat în mod repetat cât de sigur ar putea aparține o familie evreiască.

Perioada de după 7 octombrie au adus noi îngrijorări alături de continuarea închinării. Acea combinație rezistă unui sfârșit ușor, fie în reasigurare, fie în catastrofă. Istoria anterioară explică de ce preocuparea comunității merită atenție. Viața sa publică continuă arată de ce această istorie nu ar trebui folosită pentru a presupune că fiecare nouă criză trebuie să se desfășoare în același mod.